Arhive etichetă: afiliere Okazii.ro

Okazii.ro lanseaza propriul program de afiliere

Programul de afiliere Okazii.ro se adresează tuturor site-urilor şi blogurilor din România care derulează campanii de marketing bazate pe performanţă. Afiliaţii vor putea promova peste 200.000 de produse înscrise deja în program.


Platforma de marketing afiliat Okazii.ro va oferi o modalitate simplă şi eficientă de monetizare pentru site-urile şi blogurile româneşti.”, declară Emilia Corban, Senior Marketing Project Manager Okazii.ro.

Din cele 2,4 milioane de produse listate pe Okazii.ro, afiliaţii vor putea să promoveze peste 200.000 de produse noi şi second-hand, numărul acestora fiind în creştere permanentă. Produsele provin de la utilizatorii platformei Okazii.ro, persoane fizice, dar şi din partea persoanelor juridice şi a magazinelor online. Produsele fac parte din nouă categorii: Fashion&Beauty, Computere şi Electronice, Telefoane Mobile, Universul copiilor, Librărie, Arta şi obiecte de colecţie, Filme, Muzică, Jocuri, Casă,Grădină şi Sport şi Auto-Moto.

Programul de afiliere Okazii.ro pune la dispoziţia afiliaţilor instrumente de promovare sub formă de bannere şi widget-uri, iar acestea vor fi extinse şi adaptate permanent în funcţie de nevoile şi cerinţele afiliaţilor.
Afiliaţii care se înscriu în programul de marketing afiliat Okazii.ro vor avea următoarele beneficii: varietate mare de produse şi vânzători, crearea de cont şi a instrumentelor de promovare se face rapid şi nu necesită cunoştinţe tehnice, singurul program care oferă posibilitatea de a promova şi produse second-hand, instrumente de promovare adaptabile specificului site-ului/blogului, afişarea în timp real a rezultatelor şi o echipă dedicată.
Comisionul de care vor beneficia afiliaţii poate ajunge până la 20% din valoarea comenzii realizate de către utilizatori prin intermediul instrumentelor de promovare puse la dispoziţie de către programul de afiliere Okazii.ro. Acest procent variază în funcție de categoria de produse promovate de afiliat şi de starea produsului.

Perioada de comisionare este de 30 de zile din momentul în care utilizatorul a dat click pe un produs promovat de afiliat.

Partenerii interesaţi de programul de afiliere Okazii.ro pot vizita http://afiliere.okazii.ro.

O prezentare detaliată a programului de afiliere Okazii.ro va fi susținută la Conferinţa Naţională de E-Commerce (GPeC), luni, 27 mai 2013, panel de Marketing Afiliat, începând cu ora 15.15.

Despre Okazii.ro

Lansat oficial pe 15 aprilie 2000, Okazii este cel mai mare site de comerţ online din România, conectând milioane de cumpărători şi vânzători în fiecare zi. Okazii are peste 2,4 milioane de produse listate în toate categoriile, peste 4,2 milioane de vizitatori lunar şi 140.000 de vânzători.