Alimentarea contului tău de pe Okazii

În conformitate cu modificările Codului Fiscal, de la 1 iulie,  pentru sumele alimentate în contul tău, TVA-ul va creşte de la 19% la 24%.

Îţi reamintim că metodele de alimentare a contului de pe Okazii  sunt:

Află mai multe detalii aici.

Îţi mulţumim,

Echipa Okazii.ro

Securitatea contului tău Okazii

Protejează-te de fraudele online citind cu atenţie mailurile pe care le primeşti, mai ales acelea care îţi solicită introducerea datelor personale sau a cardului de credit.

Acest tip de fraudă se numeşte phishing şi este explicat pe larg în pagina http://ro.wikipedia.org/wiki/Phishing.

Pe scurt, atacatorii uzează de credibilitatea unor persoane, instituţii sau companii cunoscute pentru a obţine datele clienţilor acestora, pentru ca ulterior să le folosească în scopuri frauduloase.

Este important sa ştii că Okazii.ro nu realizează nicio verificare de acest fel şi nu cerem datele cardului tău de credit.

Tot ce trebuie să faci este să te asiguri că adresa de logare în site este https://www.okazii.ro/login.

Îţi mulţumim

Echipa Okazii.ro

Okazii.ro s-a lansat pe piaţa din Republica Moldova

Prin extinderea pe piaţa din Republica Moldova, Okazii face un pas important în internaţionalizarea serviciilor sale deja confirmate pe plan naţional.

Utilizatorii moldoveni de Internet au la dispoziţie aceeaşi interfaţă şi aceleaşi facilităţi Okazii.ro. Prin deschiderea unui cont de cumpărător, aceştia se pot bucura de cea mai mare varietate de produse din comerţul online românesc, la preţuri excelente.  Foarte curând utilizatorii Okazii din Moldova  vor putea să-şi vândă produsele cu un comision 0 la încheierea tranzacţiilor.

La crearea noului site Okazii.md am folosit toată expertiza acumulată de-a lungul a 10 ani de comerţ online în România.

Spor la cumpărături!

Echipa Okazii.ro

Reîncărcarea contului Okazii prin SMS

În situaţia în care Okazii.ro va fi notificat de un furnizor de servicii că alimentarea contului tău a fost făcută prin orice fel de mijloace frauduloase, vom  anula creditul astfel obţinut sau vom aplica măsurile prevăzute de art. 3.9 din Termenii şi condiţiile de utilizare ai site-ului.

Pentru a evita situaţiile în care creditul de pe cartela ta de reîncărcare a fost alimentat în mod fraudulos, îţi recomandăm să achiziţionezi cartelele numai de la dealeri autorizaţi şi să eviţi utilizarea creditului cu o valoare mai mică decât cea oficială.       

Iţi mulţumim,

Echipa Okazii.ro

Din 14 iunie, Okazii are un nou Sistem de calificative

Pentru a creşte transparenţa tranzacţiilor din Okazii, lansăm un nou sistem de calificative. Prin acest sistem, vânzătorii se vor face remarcaţi mult mai uşor, iar cumpărătorii se vor orienta mai uşor către vânzătorii care oferă cea mai multă siguranţă.

Vânzătorii vor fi evidenţiaţi grafic în funcţie de gradul de profesionalism şi istoricul tranzacţiilor. Aceasta va menţine creşterea calităţii produselor şi a tranzacţiilor încheiate pe Okazii şi va consolida, în timp, siguranţa mediului de tranzacţionare.

Pentru orice întrebări sau nelămuriri legate de noul Sistem de calificative,  scrie-ne  în continuare la suport@okazii.ro,  vom fi bucuroşi să primim feedbackul tău.

Pentru mai multe detalii despre Sistemul de calificative unice, vizitează pagina de ajutor.

Echipa Okazii