Okazii.ro: 12 ani de comerţ online în România

 

 

Împlinim 12 ani împreună. De la an la an, numărul românilor care intră pe Okazii.ro creşte tot mai mult. Românii caută, cumpără, vând şi urmăresc cele mai potrivite okazii pentru ei, un obicei pe care îl respectă. Dovada interesului sporit al românilor pentru Okazii.ro, îl reprezintă timpul petrecut pe site. Numai anul trecut, timpul petrecut de utilizatori pe Okazii.ro a fost de 1843 de ani, aproape 2 milenii dedicate căutarii celor mai bune okazii”, afirmă Costin Cadelcu, Marketing Manager Okazii.ro.

 

În 15 aprilie 2000, acum 12 ani, prima okazie cumpărată a fost o bicicletă Pegas, oferită de un utilizator din Braşov. Pe Okazii.ro, în anul 2001, se vindea primul telefon pe internet din România. În toţi cei 12 ani, toate noutăţile tehnologice au fost găsite pentru prima oară pe Okazii.ro, de la telefoanele mobile cu cameră, la iPod-uri, iPhone-uri, tablete şi până la Kindle-uri. Anul acesta, prima okazie  cumpărată a fost o tabletă,  oferită  de un utilizator din Timişoara. Mai multe detalii, în imaginea ataşată, Istoricul Okazii.ro.

 

Dacă la finalul anului 2000, pe Okazii.ro, erau doar 5000 de produse la vânzare, în prezent, numărul acestora este de peste 1.4 milioane. Peste 3,7 milioane de români au găsit pe Okazii.ro, locul unde să cumpere şi să vândă în siguranţă orice îşi doresc.  Aşa cum se poate observa, în imaginea din ataşament, Okazii.ro în cifre.

 

Pe Okazii.ro se tranzacţionează sute de mii de telefoane, electronice, produse IT&C, haine, accesorii, obiecte de colecţie sau de decor, articole sportive, maşini şi multe altele, noi sau second hand, diponibile în sute de categorii de produse.

 

În cei 12 ani de activitate, Okazii.ro s-a implicat în nenumărate acţiuni caritabile, cea mai recentă fiind campania “Fii campion cu mănuşile lui Bute!, campanie care s-a bucurat de un real succes în rândul publicului şi a mass-media. Mănuşile lui Lucian Bute, din meciul câştigat în faţa lui Jean Paul Mendy de la Bucureşti, au fost adjudecate prin licitaţie cu 10.001 eur, bani care au ajuns la Clubul de Box din Pechea, suma urmând să fie investită în totalitate în renovarea şi echiparea sălii de antrenament a clubului. “Campania de licitare a mănuşilor lui Lucian Bute a devenit cea mai de succes iniţiativă de acest gen din istoria Okazii.ro, dar şi cea mai vizibilă licitaţie caritabilă online din România. În plus, s-a văzut că românii îşi respectă şi îşi susţin campionii”, mai adaugă, Costin Cadelcu.

 

 

Despre Okazii.ro

Lansat oficial pe 15 aprilie 2000, Okazii.ro este cel mai mare site de comerț online din România, conectând milioane de cumpărători și vânzători în fiecare zi. Cu 1,4 milioane de produse listate în toate categoriile și peste 3,7 milioane de vizitatori lunar, Okazii.ro este un barometru al tendințelor de cumpărare online.

 

 

Jobs @ Okazii.ro

??i place s? vorbe?ti cu oamenii ?i s? ?i aju?i cu problemele pe care le au? Dac? da, te a?tept?m ?n echipa noastr?! C?ut?m un coleg sau o coleg? pentru jobul de Agent Asisten?? Clien?i.

RESPONSABILIT??I

-????????? Oferirea de suport telefonic ?i pe e-mail pentru utilizatorii site-ului Okazii.ro;
-????????? Aplicarea de sanc?iuni utilizatorilor ce ?ncalc? Politica site-ului;
-????????? Asigurarea calit??ii ?i securit??ii mediului de tranzac?ionare.

CANDIDATUL IDEAL

-????????? Studii superioare finalizate;
-????????? Experien?a ?ntr-un departament de customer support sau call-center ?avantaj semnificativ;
-????????? Cuno?tin?e avansate de operare PC: MS-Office ?i Internet;

-????????? Limba rom?n? ??scris ?i vorbit?corect gramatical.
-????????? Foarte bune abilit??i de comunicare (verbal? ?i ?n scris) ?i rela?ionare interpersonal?;
-????????? Persoan? organizat?, atent? la detalii;
-????????? Orientare spre rezultate, proactivitate, atitudine pozitiv?, orientare catre succes;
-????????? Rezisten?? la stress, capacitatea de a respecta termene limit? foarte scurte;
– ? ? ? ? ?Capacitate de a lucra ?n echip?, spirit de cooperare, receptivitate.

Crezi c? te potrive?ti descrierii noastre? Atunci ??i a?tept?m CV-ul?la adresa?jobs@okazii.ro.

Mult succes,
Echipa Asisten?? Clien?i Okazii.ro

7565, noul num?r de SMS pentru aliment?rile contului Okazii din re?eaua Orange

?ncep?nd cu data de 1 aprilie 2012, alimentarea prin SMS, din re?eaua Orange a contului Okazii, se va face la num?rul scurt 7565.

Pentru ceilal?i operatori de telefonie mobil?, Vodafone ?i Cosmote, numerele r?m?n acelea?i.

A?adar, numerele scurte la care po?i alimenta sunt urm?toarele:
Orange ? 7565
Vodafone ? 7788
Cosmote ? 7622

Mai multe detalii g?se?ti ?n sec?iunea?Ajutor/Modalit??i de alimentare.

??i mul?umim,
Echipa Okazii.ro

Magazinul TinaR, din martie şi pe Okazii.ro

Din martie, retailerul român de modă TinaR vinde şi pe Okazii.ro, într-un magazin dedicat ce reuneşte peste 800 de piese pentru femei de toate vârstele, la adresa http://magazine.okazii.ro/tinar.

 

Anul 2012 anunţă mişcări importante pe piaţa modei din România, clienții orientându-se tot mai mult către cumpărăturile online. Urmându-i, TinaR a decis să crească vizibilitatea ofertei sale prin parteneriatul cu Okazii.ro.

 

„Noutatea momentului pe platforma magazine.Okazii.ro o reprezintă lansarea magazinului TinaR. Practic, utilizatorii noştri din orice loc din România vor avea de acum la dispoziţie o modalitate extrem de simplă de a cumpăra produsele TinaR, rapid şi sigur, printr-un click.”, declară Costin Cadelcu, Marketing Manager Okazii.ro.

 

„Parteneriatul cu Okazii e un pas important pentru TinaR, brand autohton care în 2012 îşi sărbătoreşte majoratul. De câteva luni ne căutăm fanele-clientele şi online iar în universul construit de Okazii pentru fashioniste sigur le vom găsi uşor! Cadoul de lansare pentru ele: reducere de 25% la colecţia de primăvară.”, spune Paula Negrea, Marketing&Communication Manager TinaR.

 

În magazinul TinaR de pe Okazii se găsesc piese pentru două generaţii de femei: modele cool, foarte în tendinţe, pentru tinerele de 20 de ani şi modele clasice, confortabile, actualizate prin culori fermecătoare, pentru femeile de 40 de ani. Preţurile nu depăşesc 200 de lei!

 

 

 

Despre Okazii.ro

Lansat oficial în 15 aprilie 2000, Okazii.ro este cel mai mare site de comerţ online din România, conectând milioane de cumpărători şi vânzători în fiecare zi. Cu 1,4 milioane de produse listate în toate categoriile şi peste 3,7 milioane de vizitatori lunar, Okazii.ro este un barometru al tendinţelor de cumpărare online.

 

Despre TinaR

TinaR este cel mai cunoscut brand românesc de modă,  fiind pe piaţă de 18 ani. Are aproximativ 20 de magazine în Bucureşti şi în alte 6 oraşe din ţară.

Noi facilități pentru Vânzătorii Okazii.ro

La început de an, Okazii.ro introduce două noi facilități, pentru ca fiecare Vânzător Okazii.ro să-și poată mări considerabil profiturile.

1.  Livrarea multiplă

Vinzi prin Garanția Okazii și vrei să-ți scazi costurile de transport? Oferi Livrare Gratuită prin Cargus Free și vrei să-ți micșorezi numărul de colete trimise separat? Ți-ar plăcea să trimiți un singur colet unui cumpărător care ia de la tine mai multe produse?

Acum poți trimite prin livrarea multiplă. Când un cumpărător ia de la tine mai multe produse cu Garanția Okazii sau Cargus Free, cuplează-le întro singură livrare!

E foarte simplu! Pentru toate produsele care se pot cupla în același colet, ai link-ul „Generează livrare multiplă” chiar în pagina de Comenzi. Iar la generarea documentului de transport AWB, poți configura coletul exact așa cum vrei.

2. Totul e mai simplu cu un cont BRD

Special pentru Vânzătorii afiliați programului Garanția Okazii, activitățile financiare se vor desfășura prin noul nostru cont BRD. Folosește și tu un cont BRD în tranzacțiile din Garanția Okazii, pentru că

  • Banii îți vor ajunge mult mai repede în cont
  • Comisioanele bancare sunt mult mai mici (în anumite cazuri, vei avea comision bancar 0)

Dacă ai nevoie de ajutor, scrie-ne la suport@okazii.ro sau sună-ne la 0374-OKAZII (0374-652944)

O zi bună,

Echipa Okazii.ro