Arhive categorie: Vanzatori

Magazinul TinaR, din martie şi pe Okazii.ro

Din martie, retailerul român de modă TinaR vinde şi pe Okazii.ro, într-un magazin dedicat ce reuneşte peste 800 de piese pentru femei de toate vârstele, la adresa http://magazine.okazii.ro/tinar.

 

Anul 2012 anunţă mişcări importante pe piaţa modei din România, clienții orientându-se tot mai mult către cumpărăturile online. Urmându-i, TinaR a decis să crească vizibilitatea ofertei sale prin parteneriatul cu Okazii.ro.

 

„Noutatea momentului pe platforma magazine.Okazii.ro o reprezintă lansarea magazinului TinaR. Practic, utilizatorii noştri din orice loc din România vor avea de acum la dispoziţie o modalitate extrem de simplă de a cumpăra produsele TinaR, rapid şi sigur, printr-un click.”, declară Costin Cadelcu, Marketing Manager Okazii.ro.

 

„Parteneriatul cu Okazii e un pas important pentru TinaR, brand autohton care în 2012 îşi sărbătoreşte majoratul. De câteva luni ne căutăm fanele-clientele şi online iar în universul construit de Okazii pentru fashioniste sigur le vom găsi uşor! Cadoul de lansare pentru ele: reducere de 25% la colecţia de primăvară.”, spune Paula Negrea, Marketing&Communication Manager TinaR.

 

În magazinul TinaR de pe Okazii se găsesc piese pentru două generaţii de femei: modele cool, foarte în tendinţe, pentru tinerele de 20 de ani şi modele clasice, confortabile, actualizate prin culori fermecătoare, pentru femeile de 40 de ani. Preţurile nu depăşesc 200 de lei!

 

 

 

Despre Okazii.ro

Lansat oficial în 15 aprilie 2000, Okazii.ro este cel mai mare site de comerţ online din România, conectând milioane de cumpărători şi vânzători în fiecare zi. Cu 1,4 milioane de produse listate în toate categoriile şi peste 3,7 milioane de vizitatori lunar, Okazii.ro este un barometru al tendinţelor de cumpărare online.

 

Despre TinaR

TinaR este cel mai cunoscut brand românesc de modă,  fiind pe piaţă de 18 ani. Are aproximativ 20 de magazine în Bucureşti şi în alte 6 oraşe din ţară.

Noi facilități pentru Vânzătorii Okazii.ro

La început de an, Okazii.ro introduce două noi facilități, pentru ca fiecare Vânzător Okazii.ro să-și poată mări considerabil profiturile.

1.  Livrarea multiplă

Vinzi prin Garanția Okazii și vrei să-ți scazi costurile de transport? Oferi Livrare Gratuită prin Cargus Free și vrei să-ți micșorezi numărul de colete trimise separat? Ți-ar plăcea să trimiți un singur colet unui cumpărător care ia de la tine mai multe produse?

Acum poți trimite prin livrarea multiplă. Când un cumpărător ia de la tine mai multe produse cu Garanția Okazii sau Cargus Free, cuplează-le întro singură livrare!

E foarte simplu! Pentru toate produsele care se pot cupla în același colet, ai link-ul „Generează livrare multiplă” chiar în pagina de Comenzi. Iar la generarea documentului de transport AWB, poți configura coletul exact așa cum vrei.

2. Totul e mai simplu cu un cont BRD

Special pentru Vânzătorii afiliați programului Garanția Okazii, activitățile financiare se vor desfășura prin noul nostru cont BRD. Folosește și tu un cont BRD în tranzacțiile din Garanția Okazii, pentru că

  • Banii îți vor ajunge mult mai repede în cont
  • Comisioanele bancare sunt mult mai mici (în anumite cazuri, vei avea comision bancar 0)

Dacă ai nevoie de ajutor, scrie-ne la suport@okazii.ro sau sună-ne la 0374-OKAZII (0374-652944)

O zi bună,

Echipa Okazii.ro

Te așteptăm la Mariage Fest!

În perioada 23-25 Martie, în Piața Constituției din București, va avea loc cea de-a IX-a ediție a târgului de nunți, Mariage Fest.

Ultimul târg de nunți al anului 2012 își întâmpină vizitatorii cu toate elementele necesare organizării unei nunți de vis.
Peste 2.300 de modele de rochii așteaptă să fie adjudecate de viitoarele mirese.
De asemenea, în cadrul târgului poți pune la punct toate detaliile nunții tale – de la verighete și buchete de mireasă până la cursuri de dans și focuri de artificii.

Dacă ai participat la ediția trecută a târgului, poți intra gratuit pe baza invitației primite!

Okazii.ro te așteaptă la Mariage Fest!

Ce cadouri cumpără românii pe Internet, de Valentine’s Day și Dragobete

În perioada 1-24 februarie 2012, top 3 cadouri pentru ea a inclus eşarfele, inimioarele şi bijuteriile. În timp ce, pentru el, în topul cadourilor achiziţionate s-au aflat tabletele, smartphone-urile şi ceasurile. Domnişoarele şi doamnele au fost răsfaţatele acestei perioade, 80,31 % din cadourile cumpărate pe Okazii.ro fiindu-le destinate.

 

 

Cu ocazia sărbătorilor dedicate iubirii,  Valentine’s Day şi Dragobete, se observă o orientare tot mai clară a românilor către mediul online, aceştia căutând şi cumpărând cadourile pentru persoana iubită de pe Internet, mai mult decât o făceau anul trecut. Domnii se dovedesc a fi generoşi, structura cadourilor achiziţionate confirmându-ne acest lucru – 80,31 % din cadouri au fost cumpărate pentru a fi dăruite domnişoarelor şi doamnelor. Mai multe detalii, în imaginea din ataşament – Ce cadouri cumpără românii de Valentine’s Day şi Dragobete, pentru ea şi pentru el.

 

Comparativ cu perioada similară a anului 2011, în materie de cadouri pentru ea, cele mai mari creşteri ale căutarilor de produse pe Okazii.ro se înregistrează la eşarfe, inimioare şi bijuterii, crescând de 6, 3, respectiv de 2 ori. Căutarile şi achiziţiile de cadouri coincid, iar cele mai mari creşteri s-au înregistrat la eşarfe (creştere cu 118%), inimioare (80%) și bijuterii (cu 63%), aşa cum puteţi observa şi în imaginea din ataşament – Top 5 cadouri cumpărate pentru ea de Valentine’s Day şi Dragobete.

 

„De Valentine’s şi Dragobete, tot mai mulţi români preferă să caute şi să cumpere online cadourile pentru persoana iubită, iar tendinţa este în creştere. Se observă comportamente diferite de achiziţie. Dacă de Valentine’s, pentru ea,  cadoul preferat de pe Okazii.ro a fost lenjeria, de Dragobete au fost preferate eşarfele. Pentru domni, de Valentine’s au fost preferate tabletele, iar de Dragobete, smartphone-urile”, declară Costin Cadelcu, Marketing Manager Okazii.ro. În plus, Okazii.ro oferă un loc dedicat şi specializat pentru achiziționarea cadourilor – http://cadouri.okazii.ro/, unde fiecare român poate găsi cadoul potrivit oricărei ocazii speciale din viaţa sa.

 

În ceea ce priveşte cadourile pentru el, în topul celor mai cumpărate şi căutate cadouri se află tabletele, ceasurile şi smartphone-urile. Similar cadourilor pentru ea, căutarile şi tranzacțiile coincid şi în cazul domnilor, cele mai mari creşteri ale tranzacțiilor înregistrându-se la tablete (creştere cu 180%), smartphone-uri (130%) şi ceasuri (cu 97%), comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2011. Mai multe informaţii, în imaginea din ataşament – Top 5 cadouri cumpărate pentru el de Valentine’s Day şi Dragobete.

 

 

 

Despre Okazii.ro

Lansat oficial în 15 aprilie 2000, Okazii.ro este cel mai mare site de comerţ online din România, conectând milioane de cumpărători şi vânzători în fiecare zi. Cu 1,4 milioane de produse listate în toate categoriile şi peste 3,7 milioane de vizitatori lunar, Okazii.ro este un barometru al tendinţelor de cumpărare online.

 

 

Cine sunt românii care cumpără cel mai mult de pe Internet

Structura shopping-ului online, pe regiuni, în 2011, ne arată că transilvănenii sunt împătimiţii cumpărăturilor pe Internet în România. Dacă Bucureștiul însumează doar 15% din totalul tranzacțiilor online din România, există județe unde se constată chiar triplarea numărului de achiziții lunare pe Internet.

 

Anul 2011 a fost anul shopping-ului online în România, cumpărăturile crescând cu mai mult de 130% faţă de 2010. Acest procent de creștere este net depășit în județe ca Brăila, Călărași, Teleorman sau Giurgiu, chiar dacă din punct de vedere al volumului de tranzacții conduc în continuare județele din centrul Transilvaniei, Banat și Dobrogea (așa cum se poate vedea în imaginea din ataşament  – România, structura shopping-ului online pe regiuni).

 

„Preconizăm un 2012 cel puţin la fel de spectaculos ca anul care tocmai s-a încheiat. Din 3,3 milioane de români care intră pe Okazii.ro în fiecare lună, vedem creșteri semnificative ale numărului de vânzători și cumpărători din provincie. Această diversitate și localizare pe regiuni reprezintă pulsul României pe Internet”, declară Costin Cadelcu, Marketing Manager Okazii.ro. Statisticile invocate de acesta indică faptul că, anul trecut, creşterea cea mai mare a numărului lunar de tranzacţii online a avut loc în județul Călărași.

 

Bucureştiul deţine o pondere importantă a shopping-ului online la nivel de regiune (peste 51% din volumul tranzacțiilor în Muntenia și 15% din totalul achizițiilor online în România). Se observă însă o tendinţă importantă, tot mai mulţi shopperi online împătimiţi provin nu doar din oraşele mari, ci mai ales din orașe mici şi chiar de la sate!

 

Top 3 județe, după București, din punct de vedere al tranzacțiilor pe Internet, arată astfel: Cluj (5,02% din totalul tranzacțiilor în România), Constanța (4,72%), Timiș (4,63%) – așa cum se poate vedea în imaginea din ataşament – Top judeţe în 2011.

 

Dacă bănățenii preferă să cumpere online computere, electronice și telefoane, la fel ca și bucureștenii, nu același lucru se constată în cazul clujenilor, acolo unde cărțile sunt pe primul loc, sau al dobrogenilor, care preferă hainele, încălțămintea și accesoriile cumpărate online.

 

 

 

Despre Okazii.ro

Lansat oficial pe 15 aprilie 2000, Okazii.ro este cel mai mare site de comerţ online din România, conectând milioane de cumpărători şi vânzători în fiecare zi. Cu 1,4 milioane de produse listate în toate categoriile şi peste 3,3 milioane de vizitatori lunar, Okazii.ro este un barometru al tendinţelor de cumpărare online.