La început de vară, românii preferă fotbalul, iar româncele fashion-ul

  • Bărbaţii români preferă fotbalul, iar româncele iubesc fashion-ul, lucru ce poate fi observat din tranzacţiile şi căutarile de pe Okazii.ro, realizate în perioada 1-26 iunie 2012.

 

  • Categoria Fotbal din Okazii.ro a înregistrat o creştere a volumului tranzacţiilor de 118%, pe locul întâi în top situându-se mingile de fotbal, cu o creştere de 83%.

 

  • Categoria Fashion&Lifestyle din Okazii.ro a înregistrat o creştere a volumului tranzacţiilor de 71%, cele mai cumpărate fiind sandalele, cu o creştere de 68%.

 

Bucureşti, 28 iunie 2012. Influenţaţi de Campionatul European de Fotbal, românii au preferat să caute şi să cumpere de pe Okazii.ro articole din categoria Fotbal, precum mingile de fotbal, ce au avut o creştere semnificativă a achiziţiilor. Domnişoarele şi doamnele din România şi-au îndreptat atenţia spre categoria Fashion&Lifestyle din Okazii.ro, categorie ce a înregistrat o creştere a tranzacţiilor de 71%. „În această perioadă, românii au fost mari fani ai categoriei Fotbal din Okazii.ro. Ei au preferat să cumpere mingi de fotbal şi articole sportive specifice fotbalului, înregistrându-se o creştere a categoriei cu 118,27%. Pe Okazii.ro, cu siguranţă, utilizatorii vor gasi exact ceea ce caută, chiar şi mingea oficială a Campionatului European de Fotbal, Tango 12.”, declară Costin Cadelcu, Marketing Manager Okazii.ro. Vă rog să accesaţi imaginea din ataşament – Evoluţia categoriilor Fotbal şi Fashion după volumul tranzacţiilor.

 

Statisticile menţionate mai sus indică şi faptul că, în luna iunie, s-au cumpărat prin Okazii.ro de 3 ori mai multe mingi de fotbal faţă de aceeaşi lună a anului trecut, după cum se poate vedea în imaginea ataşata, Top 5 achiziţii din categoria Fotbal.

 

Utilizatoarele Okazii.ro, conform aceloraşi statistici, preferă să cumpere online articole din categoria Fashion&Lifestyle.

În topul achiziţiilor cu o creştere procentuală semnificativă faţă de perioada similară a anului trecut se află: sandalele – cu 68,74%, costumele de baie – cu 56,65%, fustele – cu 47,74% şi genţile – cu 32%. Iată cum arată un top al produselor preferate de românce în materie de fashion, la începutul verii 2012 – consultaţi, vă rog, imaginea din ataşament – Top 5 articole fashion preferate de românce, vara aceasta.

 

 

 

Despre Okazii.ro

Lansat oficial pe 15 aprilie 2000, Okazii.ro este cel mai mare site de comerţ online din România, conectând milioane de cumpărători şi vânzători în fiecare zi. Cu 2,9 milioane de produse listate în toate categoriile şi circa 3,7 milioane de vizitatori lunar, Okazii.ro este un barometru al tendinţelor de cumpărare online.

  • Ti-au fost utile informatiile?
  • Da   Nu