Arhive etichetă: campanie

Okazii.ro şi Graffiti Public Relations semnează cea mai bună licitaţie online a anului 2011


  • În urma licitaţiei organizate de Okazii.ro, mănuşile purtate de Lucian Bute în meciul cu Jean-Paul Mendy au devenit cele mai scumpe mănuşi din istoria sportului românesc

 

  • Campania de licitare desfăşurată în perioada 1 – 15 decembrie a adus 10.001 euro Clubului de Box Pechea, bani care vor fi  folosiţi pentru renovarea sălii unde Lucian Bute şi-a început cariera de sportiv

 

  • Iniţiativa Okazii.ro a atras susţinerea a celor mai importante instituţii media din România, fiind una dintre cele mai vizibile campanii ale anului 2011 în România

 

  • Printre VIP-urile care s-au alăturat campaniei de promovare a licitaţiei se numără realizatorii TV Mircea Badea şi Dani Oţil, fotbaliştii campioanei Oţelul Galaţi, bloggerul Cristi “Chinezu” Birta şi însuşi Lucian Bute, campion mondial la categoria supermijlocie IBF.

 

 

 

 

București, 21 decembrie 2011. “Fii campion cu mănuşile lui Bute!”, campania realizată Graffiti Public Relations pentru Okazii.ro, cel mai mare site de comerţ online din România, a transformat mănuşile purtate de Lucian Bute în faimoasa victorie cu Jean-Paul Mendy în cele mai scumpe mănuşi din istoria sportului românesc.

Folosite de Lucian Bute în victoria înregistrată pe 9 iulie la Bucureşti în faţa francezului Jean-Paul Mendy, mănuşile au fost oferite de sportiv primului său antrenor, Felix Păun, cel care a decis să apeleze la Okazii.ro pentru a licita echipamentul. Felix Păun, care activează în continuare ca antrenor la Clubul de Box din Pechea, a hotărât să se despartă de mănuşi pentru a strânge banii necesari supravieţuirii clubului la care Lucian Bute şi-a început cariera de sportiv.

 

Licitaţia, începută pe 1 noiembrie 2011, a fost susţinută de o campanie de comunicare ce s-a întins pe tot parcursul perioadei de licitare. Concepută de Graffiti PR, campania a evidenţiat potenţialul  comunei Pechea, o localitate de 11.000 de locutori care a oferit României trei mari sportivi: Lucian Bute (campion mondial la categoria supermijlocie IBF), Steluţa Luca (vicecampioană mondială la handbal cu naţionala României) şi Cristian Ciocan (campion olimpic la box).

 

Licitaţia a căpătat rapid o susţinere impresionantă, atât din partea publicului, cât şi din partea reprezentanţilor mass-media. Okazii.ro a continuat astfel o tradiţie a licitaţiilor dedicate noilor generaţii de campioni cu cea mai succes iniţiativă de acest gen din istoria companiei. Tocmai din acest motiv, am vrea să le mulţumim tuturor celor care s-au implicat, dar şi lui Lucian Bute, cel care îi face pe români să simtă mândrie la fiecare meci de-al său. ”, a declarat Costin Cadelcu, Marketing Manager Okazii.ro

 

Campania a atras susţinerea unui număr impresionant de instituţii media, care au difuzat peste 250 de ştiri legate de licitaţie, dar şi suport din partea blogosferei, unde influenceri precum Cristi “Chinezu” Birta şi-au invitat cititorii să liciteze.

 

“Pentru o licitaţie atât de promiţătoare, Graffiti PR nu a făcut decât să îi ajute pe oameni să trecă puţin peste zgomotul şi controversele care însoţesc de obicei sportul românesc. Povestea mănuşilor şi a  comunei Pechea este pe cât de nefardată, pe atât de puternică. Mănuşile lui Lucian au fost expuse la pasajul de la Piaţa Universităţii pentru a le oferi trecătorilor, în medie 300.000 pe zi, ocazia de a vedea îndeaproape obiecte care ţin de istoria sportului românesc. Pentru mass-media, am ales o experienţă din liga <money can’t buy>: toţi jurnaliştii şi bloggerii interesaţi au avut ocazia de a face un curs de introducere în box în sala de la Pechea, cu Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute. Le-am oferit astfel şansa de a trăi o experienţă similară cu cea prin care a trecut Lucian Bute în primele zile ale carierei sale”, explică Mircea Tomescu, Managing Director al Graffiti PR.

 

Rezultatele au fost spectaculoase: campania de licitare a mănuşilor lui Lucian Bute a devenit cea mai de succes iniţiativă de acest gen din istoria Okazii.ro, dar şi cea mai vizibilă licitaţie caritabilă online a anului 2011 în România.

La capătul licitaţiei, 10.001 euro au ajuns la Clubul de Box din Pechea, suma urmând a fi investită în totalitate în renovarea şi echiparea sălii de antrenament a clubului.

 

Echipa care a coordonat proiectul din partea Okazii.ro a fost formată din Costin Cadelcu (Marketing Manager), Ramona Hromei (PR&CSR Coordinator), Raluca Berceanu (Brand Socialite) şi Ioana Dogaru (PR&Marketing Consultant).

 

Din partea Graffiti PR, au dezvoltat conceptul strategic şi au asigurat implementarea Bogdan Tomoiagă (Senior PR Consultant) şi Sergiu Petre (PR Specialist).

 

 

DESPRE OKAZII.RO

 

Lansat oficial pe 15 aprilie 2000, Okazii.ro este cel mai mare site de comerţ online din România, conectând milioane de cumpărători și vânzători în fiecare zi. Cu 1,3 milioane de produse spre vânzare și 3 milioane de români care fac shopping în fiecare lună, Okazii.ro este un barometru al tendințelor de cumpărare online.

De 10 ani, Okazii.ro sprijină activ tinerii români, prin licitații cu scop caritabil. Odată cu licitația pentru mănușile lui Lucian Bute, Okazii.ro își afirmă misiunea de a contribui la formarea noii generații de campioni ai României.

Printre proiectele precedente se numără licitațiile pentru pagaia lui Ivan Patzaichin, echipamentul de tenis al lui Ilie Năstase, halatul de joc al lui Leonard Doroftei, ghetele lui George Ogăraru sau tricoul de joc al lui Cristi Chivu. Toate fondurile obținute în urma acestor licitații au fost utilizate pentru a ajuta acei copii români care au nevoie de condiții mai bune pentru a-și realiza visurile.