Okazii.ro sărbătoreşte 15 ani de activitate

Posted in Comunicate de presa si evenimente | Comments Off on Okazii.ro sărbătoreşte 15 ani de activitate

Pe 15 aprilie Okazii.ro împlineşte 15 ani de activitate, dovedindu-se unul dintre cele mai longevive site-uri de comerţ online din România, cu peste 3 milioane de produse aflate la vânzare, cu sute de magazine şi mii de vânzători activi.

Drumul început în primăvara anului 2000 a fost marcat de diverse evenimente, adevărate repere în istoria site-ului şi a online-ului românesc, iar Okazii.ro a devenit un marketplace uriaş în care acum se întâlnesc milioane de cumpărători şi vânzători din întreagă ţară.

2000
Primul produs vândut pe Okazii.ro – o bicicletă Pegas
2001
Primul telefon mobil vândut pe Internet în România
2002
Prima licitaţie caritabilă pe Okazii.ro, în care s-a vândut un disc al formaţiei „Pasărea Colibri”
2004
10.000 de produse puse în vânzare pe site
2007
Lansarea site-ului de cadouri
2008
Lansarea platformei de magazine online
2009
1 milion de produse puse în vânzare
2010
Se introduce plata cu cardul
2011
2 milioane de produse puse în vânzare;
Se lansează serviciul Livrare Gratuită şi distincţia de Vânzător Premium;
Cea mai mare licitaţie caritabilă: sunt vândute mănuşile purtate de Lucian Bute în meciul cu Jean-Paul Mendy pentru suma de 10.001 euro
2012
Se organizează pentru prima dată Black Friday pe Okazii.ro;
Se introduc serviciul Garanţia de Livrare şi serviciul de comandă telefonică
2013
Sunt lansate aplicaţiile pentru platformele mobile
2014
Peste 3 milioane de produse puse în vânzare pe Okazii.ro;
Se introduce plata în rate
2015
Se aduc îmbunătăţiri platformei de magazine;
Se simplifică procesul de punere în vânzare a produselor.

O caracteristică importantă a activităţii desfăşurate de Okazii.ro constă în dezvoltarea permanentă a unor instrumente pentru creşterea calităţii mediului de tranzacţionare.
Dintre acestea, amintim sistemul de calificative prin care utilizatorii îşi pot crea un istoric şi o reputaţie bună pe site, serviciul Garanţia de Livrare care a devenit un mecanism complet de protecţie sau platforma de magazine care a fost îmbunătăţită recent. Creşterea numărului de produse noi este un alt aspect important, în prezent acestea reprezentând două treimi din totalul produselor listate pe Okazii.ro.

Le mulţumim tuturor utilizatorilor noştri. Alături de ei am construit un brand puternic, care a influenţat pozitiv modul de a face comerţ online în România. Siguranţă tranzacţiilor continuă să aibă întâietate pe Okazii.ro. Pentru perioada următoare avem şi planuri legate de dorinţa noastră de a oferi condiţii cât mai avantajoase tuturor celor care vor să creeze sau să dezvolte o afacere online de succes.” – spune Radu Sitaru, CEO Okazii.ro.

Că în fiecare an, Okazii.ro va sărbători alături de utilizatorii săi, pregătind premii speciale pentru cei mai buni dintre vânzători şi pentru cumpărătorii fideli.

Despre Okazii.ro
Lansat oficial pe 15 aprilie 2000, Okazii.ro este unul dintre cele mai mari site-uri de comerț online din România, care conecteaza lunar milioane de cumpărători și vânzători. Cu peste 3 milioane de produse listate în toate categoriile, Okazii.ro este un barometru al tendințelor de cumpărare online.

Contact
Adelina Diaconu – PR & Social Media Specialist
adelina.diaconu@okazii.ro
0754040389

  • Ti-au fost utile informatiile?
  • Da   Nu
Spune-le si altora: Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on Pinterest