Mulțumim celor 3.7 milioane de români care fac shopping pe Okazii.ro

Cel mai mare site de comerţ online din România, Okazii.ro, împlineşte azi 11 ani. De aceea, echipa mulţumeşte celor 3.7 milioane de oameni care fac shopping în mod constant pe Okazii.

 

“Am împlinit 11 ani împreună. Dar nu anii sunt marea realizare, ci faptul ca am strâns în acest timp o comunitate uriaşă de români cărora le place să facă shopping cu noi. Vorbim despre cumpărătorii, vânzătorii şi căutătorii de okazii, cei pentru care shoppingul este deja o pasiune şi vânătoarea de daily deals este o activitate curentă”, afirmă Costin Cadelcu, Marketing Manager Okazii.ro.

 

Pe 15 aprilie 2000, s-a cumpărat prima okazie – o bicicletă Pegas, oferită de un utilizator din Braşov. De atunci, milioane de electronice, telefoane, obiecte de colecţie sau de decor, haine, accesorii, articole sportive sau maşini, noi sau second hand, au fost tranzacţionate pe Okazii.ro.

 

“Pe Okazii.ro, milioane de români au scris istoria shoppingului online de la noi din ţară, din 2000 încoace. Şi vestea bună este ca abia am început!”, adaugă Costin Cadelcu.

 

Până astăzi, practic cel puţin jumătate din românii care intră pe internet a avut cel puţin o experienţă pe Okazii.ro, fie că au cumpărat, au vândut, au căutat, au descoperit, au oferit sau şi-au dorit okazii.

  • Ti-au fost utile informatiile?
  • Da   Nu