Garanția de Livrare de pe Okazii.ro devine un instrument complet de protecție pentru cumpărători și pentru vânzători

Posted in Comunicate de presa si evenimente | Tagged , , , , | Lasa un comentariu

Începând cu 1 octombrie 2014 Okazii.ro a completat sistemul de protecție a utilizatorilor prin extinderea efectelor acestuia și asupra vânzătorilor. Prin intermediul serviciului Garanția de Livrare, Okazii.ro va prelua riscul returnării coletelor pe care cumpărătorii nu le ridică și va suporta aceste cheltuieli în locul vânzătorilor. În acest fel, toți participanții la tranzacții vor beneficia de protecție.

Serviciul Garanția de Livrare funcționează pe Okazii.ro încă din 2011, fiind un mecanism creat pentru creșterea calității mediului de tranzacționare. Okazii.ro le garantează cumpăratorilor că, dacă nu primesc produsul comandat cu Garanția de Livrare sau dacă acesta nu corespunde descrierii de pe site, își primesc banii înapoi. De asemenea, cumpărătorii au posibilitatea de a cere vânzătorilor să activeze acest serviciu pentru produsele de care sunt interesați.

“Extinderea avantajelor oferite de Garanția de Livrare este un rezultat firesc al preocupării Okazii.ro pentru creșterea siguranței tranzacțiilor. Inițial, a fost un serviciu gratuit dedicat cumpărătorilor. Pe parcurs, l-am perfecționat și l-am adaptat cerințelor utilizatorilor, iar acum Garanția de Livrare oferă un grad mai mare de protecție și pentru vânzători.” – a declarat Radu Sitaru, CEO Okazii.ro.

În prezent, pe Okazii.ro sunt disponibile aproximativ 2.526.746 de produse cu Garanția de Livrare, oferite de peste 48.888 de vânzători. Produsele care au Garanția de Livrare beneficiază și de mai multă vizibilitate pe site, fiind incluse în majoritatea campaniilor inițiate de Okazii.ro.

Un alt avantaj major adus de Garanția de Livrare pentru vânzători este reprezentat de costurile preferențiale pentru transportul produselor, aceste tarife fiind negociate de Okazii.ro cu Fan Curier și Cargus. Vânzătorii care doresc să activeze serviciul Garantia de Livrare pentru produsele lor pot afla mai multe informații accesând acest link: http://www.okazii.ro/arhiva-pagini/garantia-de-livrare-pentru-vanzatori.

Și pentru cumpărători Garanția de Livrare înseamnă tranzacții fără niciun risc. Dacă produsele primite nu corespund descrierii de pe site, Okazii.ro îi garantează cumpărătorului că își va recupera banii, inclusiv taxele achitate pentru livrare.

Interesul utilizatorilor Okazii.ro pentru acest serviciu este într-o continuă creștere. În ultimele 12 luni, peste 47.000 de tranzacții a căror valoare depășește 20.500.000 de lei au fost încheiate pe Okazii.ro cu Garanția de Livrare. Valoarea medie a tranzacțiilor a fost de 215 lei, iar cel mai scump produs livrat cu acest serviciu a costat 9923 de lei.

Despre Okazii.ro
Lansat oficial pe 15 aprilie 2000, Okazii.ro este cel mai mare site de comerț online din România, conectând milioane de cumpărători şi vânzători în fiecare zi. Okazii.ro are peste 2,5 milioane de produse noi şi second-hand, în oferta a peste 140.000 de vânzători şi magazine online.

Contact de presa Okazii.ro:
Adelina Diaconu – PR & Social Media Specialist
adelina.diaconu@okazii.ro
0754 040 389

  • Ti-au fost utile informatiile?
  • Da   Nu
Spune-le si altora: Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on Pinterest

Taguri: , , , ,