Foloseste titlurile produselor pentru a obtine cele mai bune rezultate

De curand, am introdus limita de 80 de caractere pentru lungimea titlurilor produselor in listari. Decizia noastra are la baza nevoia de face titlurile produselor cat mai relevante pentru cumparatori, atat la cautarile pe care acestia le fac pe Okazii.ro, cat si la cele pe care le fac in motoarele de cautare. Folosirea unui titlu bun face ca produsul sa fie usor de gasit de cumparatori si va ofera o sansa in plus de a realiza o tranzactie.

Aceasta modificare a adus in discutie mai multe aspecte, motiv pentru care dorim sa revenim asupra ei, cu noi informatii. In primul rand, le multumim tuturor celor care ne-au trimis feedback! Pe baza acestuia am pus in aplicare cateva idei care sa va ajute:

Promovarea de tip “Scurta descriere” va putea fi utilizata in mod gratuit in continuare, fara limitarea de trei luni anuntata initial. In acest fel, un titlu scurt si relevant poate fi usor completat cu alte informatii pe care le considerati importante, care vor fi vizibile pentru cumparatori in listing. In curand va vom pune la dispozitie o noua varianta de listare a produselor in care promovarea de tip “Scurta descriere” va avea o vizibilitate sporita.

De asemenea, “Scurta descriere” va fi indexata si in motorul de cautare Okazii.ro. Atunci cand nu sunt suficiente cele 80 de caractere pe care le aveti la dispozitie pentru alcatuirea titlului, puteti sa adaugati informatii de interes pentru cumparatori in scurta descriere.

Titlurile mai lungi de 80 de caractere vor fi afisate ca si pana acum, atat in contul de utilizator, cat si in pagina de produs. Singura diferenta se va inregistra in listare, unde vor fi afisate doar primele 80 de caractere din titlu. Performantele unei vanzari al carui titlu nu este afisat integral in listari nu vor fi afectate in niciun fel.

Pentru a obtine cele mai bune rezultate ca vanzator, este important sa vedeti lucrurile si din perspectiva cumparatorului atunci cand alcatuiti titlul unui produs. Este bine sa tineti cont de cateva aspecte importante pe care vi le prezentam in urmatorul tutorial:

Update: Incepand de astazi (05.06.2015) textul pe care il folositi in „Scurta descriere” a fost indexat in motorul de cautare Okazii.ro.

Succes la vanzari!

 

  • Ti-au fost utile informatiile?
  • Da   Nu