Cine sunt românii care cumpără cel mai mult de pe Internet

Posted in Comunicate de presa si evenimente, Vanzatori | Tagged , , , , | Lasa un comentariu

Structura shopping-ului online, pe regiuni, în 2011, ne arată că transilvănenii sunt împătimiţii cumpărăturilor pe Internet în România. Dacă Bucureștiul însumează doar 15% din totalul tranzacțiilor online din România, există județe unde se constată chiar triplarea numărului de achiziții lunare pe Internet.

 

Anul 2011 a fost anul shopping-ului online în România, cumpărăturile crescând cu mai mult de 130% faţă de 2010. Acest procent de creștere este net depășit în județe ca Brăila, Călărași, Teleorman sau Giurgiu, chiar dacă din punct de vedere al volumului de tranzacții conduc în continuare județele din centrul Transilvaniei, Banat și Dobrogea (așa cum se poate vedea în imaginea din ataşament  – România, structura shopping-ului online pe regiuni).

 

„Preconizăm un 2012 cel puţin la fel de spectaculos ca anul care tocmai s-a încheiat. Din 3,3 milioane de români care intră pe Okazii.ro în fiecare lună, vedem creșteri semnificative ale numărului de vânzători și cumpărători din provincie. Această diversitate și localizare pe regiuni reprezintă pulsul României pe Internet”, declară Costin Cadelcu, Marketing Manager Okazii.ro. Statisticile invocate de acesta indică faptul că, anul trecut, creşterea cea mai mare a numărului lunar de tranzacţii online a avut loc în județul Călărași.

 

Bucureştiul deţine o pondere importantă a shopping-ului online la nivel de regiune (peste 51% din volumul tranzacțiilor în Muntenia și 15% din totalul achizițiilor online în România). Se observă însă o tendinţă importantă, tot mai mulţi shopperi online împătimiţi provin nu doar din oraşele mari, ci mai ales din orașe mici şi chiar de la sate!

 

Top 3 județe, după București, din punct de vedere al tranzacțiilor pe Internet, arată astfel: Cluj (5,02% din totalul tranzacțiilor în România), Constanța (4,72%), Timiș (4,63%) – așa cum se poate vedea în imaginea din ataşament – Top judeţe în 2011.

 

Dacă bănățenii preferă să cumpere online computere, electronice și telefoane, la fel ca și bucureștenii, nu același lucru se constată în cazul clujenilor, acolo unde cărțile sunt pe primul loc, sau al dobrogenilor, care preferă hainele, încălțămintea și accesoriile cumpărate online.

 

 

 

Despre Okazii.ro

Lansat oficial pe 15 aprilie 2000, Okazii.ro este cel mai mare site de comerţ online din România, conectând milioane de cumpărători şi vânzători în fiecare zi. Cu 1,4 milioane de produse listate în toate categoriile şi peste 3,3 milioane de vizitatori lunar, Okazii.ro este un barometru al tendinţelor de cumpărare online.

  • Ti-au fost utile informatiile?
  • Da   Nu
Spune-le si altora: Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on Pinterest

Taguri: , , , ,